Despre noi

Teatrul Vasilache București, situat în incinta Muzeului Național Tehnic ”Dimitrie Leonida” din București, Str. Candiano Popescu nr. 2, înființat în 2020 are, în program, în prezent, 5 spectacole de teatru, comedii si musical și 9 spectacole pentru copii (Trupa Miniricii- www.miniricii.ro).

Încă de la început am înființat în anul pandemic 2020, odată cu pandemia. Pe 16 martie ar fi trebuit să umplem pentru prima oară sala de teatru cu o capacitate maximă de 40 de locuri, la momentul acela, o sală realizată într-una din clădirile embelmatice ale Bucureștiului vechi, pe Str. Culmea Veche nr. 2. Ne-am implicat, am construit, am vopsit, am decorat, am pornit și….”culmea”…ne-am oprit. Să respirăm, cum se zicea atunci, deși ne-am sufocat în neputință. 

Dar asta nu ne-a oprit din a merge mai departe. La vremea aceea ne-am străduit să menținem un ideal ce, în viziunea noastră, reprezenta viitorul. Absurd, ar fi spus mulți, și poate că așa pare la prima vedere. Dar scopul teatrului nu era comerical ci idealistic, iar împlinirea lui avea să vină mai târziu. Știam asta, așadar am continuat, fără certitudini și plase de siguranță, pentru că visele nu pot fi umbrite de frici. 

Am realizat primele spectacole, așa cum se putea, cu spectatori puțini și speriați și actori mulți, disperați și speriați. Printre ei și cei ce urmau să rămână, la sfârșitul furtunii, ducând mai departe ceea ce o mână de oameni vedeau în imposibilul situației. Un teatru așa cum l-a construit ”Tănase” pe ”Cărăbuș”, sau dna ”Bulandra” pe ”Teatrul Municipal” din București. Un teatru cu umor, nu bășcălie, un pas interbelic de peste 100 de ani de la celebrul cuplu ”Stroe și Vasilache”. Să fie doar coincidență sau mâna providenței, nici nu contează, idealul merge mai departe.

Am reușit să realizăm și prima ediție a festivalului #nevoiedeteatru, pentru că era și este nevoie de teatru. Pentru actori, regizori, dramaturgi, scenografi, coregrafi și restul echipei dar și pentru publicul spectator. A fost o ediție, în 2021 și atât, dar vom relua festivalul în curând.

Apoi am părăsit brusc locația interbelică, în perioada 2022-2023, pentru a ne reorganiza și a găsi un loc mai specific teatrului pe care l-am visat. Au fost multe deplasări, încununate de succes toate: Făgăraș, Oltenița, Brașov, Drobeta Turnu Severin, Brăila, Pitești, Suceava, Iași, Dorohoi, Rădăuți, Sinaia, Giurgiu. Reacțiile spectatorilor au fost motorul ce ne-a ținut în viață între depozitul unde țineam decorul, costumele și recuzita și hotelurile, sălile pe unde ne-am lăsat amprenta artistică. Una bună, se pare, din moment ce vocile noastre încă răsună spre așteptarea unui nou turneu.

Am încercat proiecte, festivaluri, finanțări, multe nu ne-au ieșit. Dar ne-a ieșit un musical, ”Ultimul Loz”, semnat Virginia Vasilache, proiect pe care, inițial, îl scrisesem pentru a primi o finanțare. Am primit mai mult de atât, reușind să-l realizez cu forțele noastre. 

Și iată-ne, din octombrie 2023, reușind să facem un pas important, având o nouă sală ce ne primește cu mult mai multă căldură și multe posibilități tehnice, vizibile. 

Ne situăm acum între timpuri, între muzeu și terasele de vis-a-vis, făcând, parcă, trecerea peste timp a obiceiurilor și moravurilor societății. E un pas foarte important pe care-l vom fructifica până la următorul, și așa mai departe. Pentru că viziunea noastră, a celor ce rămânem, nu se oprește aici, merge dincolo de materie, conjuncturi, vremuri, pentru că suntem acum ceea ce va rămâne după noi. Așa cum au fost și cei dinaintea noastră.

Lucrăm deja cu peste 15 actori independenți, ce nu au loc în teatrele de stat și care capătă gustul independenței, al dorinței aprige de a fi pe scenă și nu oricum, de a spune ceva, de a transmite un mesaj. Anul 2023-2024 vine cu proiecte noi, în principiu comedii, pentru că acesta e spiritul celor ce gustă încă teatru. Ne-am propus să culegem atent texte românești, să reinterpretăm texte clasice sau să traducem autori străini într-un fel original, aș zice chiar unic, în peisajul teatrului românesc actual. Deși spectacolele noastre au un stil comun, acesta e greu de definit într-o lume care aleargă, schimbă, fuge în permanență. Ne-am dori ca pentru o oră și jumătate lumea să stea în loc, alături de noi. Un respiro, dacă vreți, al tumultului continuu urmat de o perspectivă diferită asupra vieții obișnuite ce îndeamnă la revenire, ca o întoarcere către trecut, ca o introspecție.

Am pornit în acest demers singuri, nu suntem finanțați de nici o instituție…încă, suntem independeți în totalitate dar foarte dependenți de prezența la teatru, de suportul celor ce apreciază cultura, de reacții concrete. Cum ne chivernisim ca să producem uneori ne miră și pe noi dar demonstrează că se poate, că nu aici se oprește cultura și nu de asta depinde.

”Teatrul este salvarea noastră și avem nevoie de teatru așa cum avem nevoie să existăm fără a fi ca să devenim cine vrem să fim fără să ne mai pese cine suntem. ” Virginia Vasilache